Viata Solului


Solul.

Pe planeta noastra solul este cel mai mare, mai complex si mai divers sistem viu. Solul fertil este o consecinta a proceselor naturale echilibrate sau a unui design eficient. Daca dorim sa beneficiem de abundenta si continuitate, este necesar sa creem sol calitativ si cantitativ, pentru ca viata solului este elementul ce determina valoarea nutritionala si sanatatea plantelor si animalelor. Nu putem hrani plantele astfel incat sa fie sanatoase si nutritive, dar putem hrani organismele solului ce vor hrani la randul lor plantele. Compostul bioactiv stimuleaza viata solului.

Monoculturile:

- lipsite de interactiuni intre elemente
- lipsite de diversitate
- nu sunt in armonie cu sistemul natural
- nu sunt intalnite in ecosistemele naturale

Solul monoculturii este extrem de compactat, infertil si lipsit de viata (microorganisme). Un astfel de sol poate sustine doar procese extrem de simpliste si, de cele mai multe ori, artificiale.

In anul 1800, faimosul chimist Von Liebig a descoperit procesul de manufacturare a acidului sulfuric, pe care l-a folosit apoi pentru dizolvarea rocilor in N P K (Azot, Fosfor, Potasiu). Aceste 3 minerale majore sunt suficiente pentru a creste o planta. Insa, pentru a fi sanatoasa, viguroasa si nutritiva, planta are nevoie de toate celelalte elemente chimice. Pentru a avea o imunitate ridicata (la factori de mediu si daunatori) si pentru a concentra o densitate nutritionala adecvata, plantele au nevoie de un sol bogat in elemente biodisponibile. Ingrasamintele pe baza de saruri NPK nu favorizeaza viata solului. Folosind metode simpliste, fertilitatea a scazut continuu de-a lungul timpului, iar costurile au crescut exponential.

Datorita complexitatii, aspectul vietii solului nu a fost luat in considerare pana recent. In sol exista aproximativ 50 milioane de genuri (nu specii, genuri!) de bacterii si 50 de milioane de genuri de ciuperci (s-a reusit denumirea a 1% dintre acestea). Si stim foarte putine despre acest 1%. Marea majoritate a microorganismelor nu sunt clasificate, nici nu le sunt intelese functiile si ciclurile de viata. Putinele studii efectuate vin din sfera nutritiei, unde s-a observat ca sanatatea, nutritia si calitatea solului sunt corelate. In urma studiilor s-au determinat un vast numar de corelatii intre viata solului si abilitatea acestuia de a mobiliza nutrienti si de a ii face disponibili plantelor la nivelul rizosferei (interactiunile dintre radacini). Un ecosistem bine intretinut faciliteaza toate procesele intricate si diverse de hranire a plantelor.

Prin aplicarea unui design ecosistemic, costurile scad constant o data cu cresterea fertilitatii si vietii solului. Astfel creste si calitatea produsului final.

Un sol fertil, plantat cu soiuri rezistente, elimina necesitatea folosirii pesticidelor, ierbicidelor si fungicidelor.

Intr-o lingurita de humus (sol fertil) se gasesc:

  • peste un miliard de bacterii
  • un milion de ciuperci
  • 10 mii de amibe, protozoare si nematode

Majoritatea biomasei unei proprietati cu adevarat fertile se afla de fapt in sol, fundatia pentru toate celelalte fiinte. 1/2 hectar fertil are un minim de 40 tone de biomasa, iar sistemele extrem de eficiente si productive ajung pana la 200 tone de materie organica in solul de suprafata.

Solul este destructurat si oxidat prin arat si sapat. Astfel de destructurari consecutive creeaza infertilitate prin scaderea numarului de microorganisme. Initial, pe termen scurt, in primii ani de folosire a unui teren convertit dintr-un ecosistem natural in teren exploatat, aratul va creste fertilitatea solului. Daca se incepe cu un ecosistem fertil si stabil, padure sau pasiune neexploatata, care se deforesteaza/desteleneste si apoi se ara, rezultatul va fi o explozie a fertilitatii. Fertilitate care se bazeaza pe corpurile moarte ale tuturor microorganismelor din ecosistemul respectiv. Moartea lor este fertilitatea ce va fi transformata in culturi si recolte. Productia eficienta este rezultatul direct al ciclurilor descompunerii accelerate a microorganismelor si succesiunea acestora. Insa, in lipsa functiilor regenerative ale ecosistemului, este evident ca fertilitatea solului este o sursa finita si se impune un timp-limita in care productia va putea fi sustinuta.

Daca metodele de exploatare nu sunt in acord cu legile naturale (cu alte cuvinte daca nu pui inapoi cat ai recoltat), mai devreme sau mai tarziu, sursa respectiva - fertilitatea terenului - va disparea.

Folosirea ingrasamintelor chimice sub forma de saruri (suspensii de NPK) presupune dizolvarea acestora in sol. InĀ  lipsa apei, astfel de ingrasaminte nu sunt biodisponibile. Plantele nu pot sa le "manance", pot doar sa le "bea". Ingrasamintele chimice trebuie sa fie dizolvate in apa pentru a putea fi captate de radacini. Pe de alta parte, intr-un sistem natural, aceleasi elemente sunt preluate de la microorganisme in schimbul carbohidratilor sintetizati de plante.

Exista un singur tip de parteneriat ce poate crea o viata durabila si sanatoasa, abundenta: parteneriatul cu viata din sol. In paduri, humusul retine apa, iar frunzele sunt descompuse de o succesiune de microorganisme, ciuperci, insecte. Corpurile acestora, frunzele si ramurile descompuse devin humusul care confera stabilitate solului de suprafata, impiedica eroziunea si degradarea solului si promoveaza factori de crestere durabila. O incredibila diversitate de microorganisme ce traiesc in sol nu dispun de procese de fotosinteza, in consecinta apeleaza la plante si la capacitatea lor de a capta carbon (carbohidrati) prin fotosinteza. Plantele si microorganismele solului sunt in parteneriat constant. Microorganismele primesc carbohidrati in schimbul mineralelor de care au nevoie plantele pentru a se dezvolta.

Intreg spectrul vietii de pe planeta noastra se bazeaza pe acest schimb simbiotic de carbohidrati si minerale. Ciupercile, bacteriile, protozoarele, nematodele, insectele, pana la animale mari si noi, oamenii, depindem direct de schimbul de resurse ce are loc in sol la nivelul radacinilor plantelor.

Interdependenta din sol creeaza abundenta la toate nivelele.

Pentru a putea sustine viata, solul trebuie sa fie viu. Cu cat este mai robust solul, cu atat mai sanatoase vor fi formele de viata pe care le sustine si cu atat mai echilibrata si robusta cultura si civilizatia ce va ocupa acel sol. Pentru a putea crea o lume abundenta, solul este elementul esential la care este necesar sa ne raportam.

In sol avem de-a face cu microorganisme benefice ("good guys") si microorganisme daunatoare ("bad guys"). "Bad guys" sunt de obicei anaerobi si ocupa nise din sol ce sunt lipsite de aer si tind sa fie acide. Sistemele benefice se afla intr-un sol aerat in mod natural si tind catre o usoara alcalinitate. Este mult mai usor de creat o comunitate de microorganisme daunatoare in sol, decat de construit o comunitate armonioasa, ce sustine dezvoltarea plantelor.

In agricultura industrializata (si chiar si in cea ecologica), solul este pulverizat prin arat, discuit etc. Unul dintre pericolele procesului de destructurare a solului este faptul ca particulele mici, cleiurile, particulele coloidale (mai mici de 15 nanometri) sunt cernute, ramanand la suprafata particule mari, nisipoase. Particulele de clei pot oferi cea mai mare varietate de minerale in colaborare cu microorganismele solului, datorita suprafetei disponibile. Insa dimensiunile foarte mici le predispun la aglomerarea in pachete acide si anaerobe in sol, la baza adancimii de arat. La polul opus sunt nisipurile, ale caror particule sunt enorme fata de clei, dreneaza usor si se usuca si tind sa fie alcaline si sarate. Prin ararea repetata, la baza zonei cultivate se creeaza un strat batatorit, cleios, ce va tinde sa fie acid si in care vor prolifera organisme nocive.

In sistemul agriculturii industrializate, un teren se fertilizeaza dupa plantare cu ingrasamant chimic NPK (+ aditii minore de alte minerale), in mare parte sub forma de saruri. Prin udare, ingrasamantul devine solubil si ajunge in sol. Solutia aceasta poate fi "bauta" de catre radacinile principale. Pe aceste radacini se afla filamente foarte subtiri, in cantitati foarte mari. Puse cap-la-cap pot acoperi zeci de km pentru o singura planta.

Societatea Biodinamica a determinat lungimea totala a radacinilor unei plante de secara ca fiind de 129km!

Acest lucru inseamna ca pomii au cantitati masive de radacini subtiri, de ordinul miilor de km. Aceste filamente fine sunt imbracate la propriu de colonii de microorganisme sub forma de gel, ce pun la dispozitia plantei mineralele din sol in schimbul carbohidratilor. Prin intermediul gelurilor si exudatilor, microorganismele structureaza solul in jurul plantei. Aceste tipuri de structuri sunt extrem de eficiente in mentinerea apei si in aerarea solului.

Un astfel de sol nu poate fi obtinut prin procesele agriculturii industrializate.

Daca pH-ul este prea acid sau prea alcalin, o mare parte din spectrul mineralelor nu mai poate fi asimilat de catre majoritatea plantelor.

In sistemul conventional, dupa aplicarea ingrasamantului chimic plantele vor bea solutia din sol, insa vor trebui sa capteze mai multa apa datorita salinitatii create de ingrasamant. Ceea ce va face planta sa creasca in dimensiune, in detrimentul densitatii nutritionale. Vor avea un volum mare, insa o calitate redusa.

Ca si analogie, exista o mare diferenta intre o persoana obeza si o persoana sanatoasa. :)

Datorita lipsei mineralelor, plantele din monoculturi devin susceptibile bolilor si daunatorilor (o alta analogie intre persoanele voluminoase, dar cu carente, si persoanele "fit" si bine mineralizate). Functia daunatorilor in natura este de a elimina elementele care sunt "out of order", mutante sau slabe (acelasi rol il joaca si bolile in organismul uman). Iar in momentul in care o plantatie intreaga de astfel de elemente este creata, nu dureaza mult pana cand daunatorii vor profita de oportunitate.

Ca si raspuns, un fermier conventional va folosi pesticide, ce vor ajunge de-asemeni pe sol, generand o serie de efecte nocive. Apa din sol si panza freatica vor fi contaminate. Iar la nivelul solului de suprafata, miliarde de microorganisme vor fi exterminate si o data cu ele vor disparea si filamentele radacinilor. Ca rezultat major, solul va fi degradat si destructurat la nivel microscopic. Planta poate supravietui si continua sa creasca doar datorita radacinilor care nu sunt inca afectate si beau in continuare solutia din sol (solutie saraca in microelemente si "bogata" in pesticide).

Desi supradezvoltate, plantele au un sistem imunitar extrem de slabit in lipsa mineralelor blocate in sol. Volumul mare al plantei se datoreaza excesului de apa. In lipsa acestor minerale, integritatea structurala si densitatea celulara sunt diminuate. De-asemeni, procesul dinamic de sintetizare a moleculelor specifice, cu rol de indepartare a daunatorilor, este drastic afectat. In lipsa caramizilor de baza - mineralele -, planta nu isi poate construi structurile de aparare.

In cazul unui sezon ploios, partea superioara a plantei este atacata de ciuperci, putregaiuri. Moment in care fungicidul este aplicat. In sol sunt pana la 50 milioane de genuri de ciuperci ce traiesc in simbioza cu plantele. Hifele lor ajung la distante si adancimi mari, pana la 1 km, pentru a duce minerale la radacinile plantelor in schimbul carbohidratilor. In momentul in care hifele sunt distruse de fungicide, solul devine si mai compact si colapsat. Tinde catre o situatie anaeroba. In lipsa structurii, este mult mai usor sa devina mlastinos sau secetos. Aciditatea creste favorizand microorganismele anaerobe, iar radacinile plantelor pot fi afectate sever. O data cu destructurarea si decompactarea, apa devine un factor de eroziune. Apa nu mai poate fi impregnata in sol si apar scurgerile de suprafata, ce transporta cu ele particule de sol.

In stadiul de fata, "buruienile" incep sa isi faca aparitia ca un raspuns natural si un efort de restructurare a solului. Conditiile lor de germinare sunt intrunite, iar rolul lor este reabilitarea solului (paramedici ce nu sunt deranjati de munca in zone devastate :) ). Au abilitatea de a colecta carbon pe cai rapide si de a aduce forta soarelui inapoi in sol, stimuland si sustinand microorganismele benefice. Moment in care se aplica ierbicid...

Continuand in stilul acesta, in scurt timp randamentul dintre banii investiti si profit va deveni ineficient. Euro in > Euro out (fonduri europene, datorii bancare etc).

In momentul de fata, tehnicile de fertilizare organica devin mai ieftine decat metodele industrializate, ce presupun pesticide, ierbicide, fungicide, ingrasaminte chimice si combustibili fosili. Insa nu vechile metode de fertilizare in masa, cu tone de materie organica, sunt solutia, ci sistemele de stimulare a vietii - sisteme ce imbogatesc solul, ii cresc fertilitatea, calitatea si cantitatea, prin metode sensibile, aplicate in pattern-uri armonioase.

Agricultura industriala nu poate oferi un raspuns pentru degradarea solului si nici agricultura organica. Printre cele mai distructive practici sunt practicile organice. O certificare organica nu este o garantie a sustenabilitatii. Poti sa ari vertical pante abrupte si sa fii organic, poti sa exploatezi forta de munca in detrimentul comunitatii si sa fii organic, poti sa epuizezi complet resursele subterane de apa si sa fii organic. Poti sa transporti tone de compost pe sute de kilometri si sa fii organic. Poti sa cultivi suprafete vaste de monoculturi si sa fii organic. Agricultura organica, eronat implementata, converteste agricultura chimizata in forme de exploatare non-etica a fortei de munca, a solului, a apei si implica costuri enorme de transport. O data oprit input-ul de resurse, un teren astfel exploatat devine desert intr-un timp scurt.

Daca agricultura are un viitor (si nu ne referim la metodele actuale), este imperativ sa o privim prin perspectiva imbunatatirii solului.

"Agri" - sol ; "cultura" - imbogatire. Agricultura adevarata este imbogatirea solului, nu saracirea acestuia.

Viitorul agriculturii depinde de un design inteligent, ecosistemic si holistic.

Putem crea produse calitative si profitabile, construind in acelasi timp solul. Cu metodele permaculturii si agriculturii biodinamice, este usor ca productia sa fie in continua crestere, in raport direct cu cresterea calitatii solului. O situatie mult mai dezirabila decat agricultura clasica, in care costurile cresc constant, in timp ce calitatea produselor scade constant.

Topul sistemelor naturale ce construiesc sol fertil/humus

  1. Lagunele maritime si deltele
  2. Lacurile de mica adancime si mlastinile
  3. Padurile
  4. Gradini ecosistemice (compost, no dig, mulch)
  5. Terenurile biofertilizate (ceai de compost, fermented bio-fertilizer)

Procesele moderne au distrus enorm calitatea solului disponibil la scala larga. Cheia reversarii acestui proces sunt microorganismele din sol. Cum ele nu sunt intotdeauna prezente, solul poate fi inoculat cu elementele benefice vietii. Totodata, un design inteligent si abundenta elementelor ce se sustin reciproc vor favoriza proliferarea acestora.

Metode eficiente si durabile de fertilizare a solului:

  • Compost (ceai de compost si extractii de compost)
  • Bio-fertilizer (produs de fermentatie anaeroba)
  • "Mulch" uscat (bogat in carbon sau in Azot)
  • "Mulch" verde (de obicei bogat in Azot)
  • Ferme de rame ("worm-casting" si suc)
  • Gunoi de grajd